Rodii, orhidee, mirodenii/Marius Concita

Odata, demult, parca intr-o alta viata, si eu condusesem un astfel de avion, si eu zburasem fericit prin inaltimi, cutreierasem cerul, cautand infinitul, zburasem atat de sus sperand ca zborul meu o sa ma duca mult mai departe de toata grozavia, de tot ceea ce urma sa ma astepte jos, in iadul de pe pamant. Demult, fusesem pilot militar Acum, de aici de sus, de la etajul treizeci al acestui bloc, aflat in constructie, priveam catre acele inaltimi, pe care le iubeam atat de mult, inaltimi de unde viata mea se prabusise cu viteza unui supersonic in picaj. Zgomotul avionului, care se pierduse in departari, inca mai rasuna slab, tulburand norii. Mi-am aprins o tigara si m am asezat pe cimentul rece, cu picioarele atarnandu-mi in gol, urmarind dara laptoasa imprimata pe cer ca o carare a vazduhului. Atunci gandurile parca mi se inaltara si ele, zburand departe, in trecut, parca intr-o o alta viata