113,40 RON
Disponibil pe: bookzone.ro
Brand: Fundatia culturala Ideea Europeana
Ultima actualizare: 2025-04-24 01:19:14
Cumpără acumÎnainte de a fi comentat, din nou şi din nou, continentul Tolstoi pretinde a fi cunoscut. Şi nu doar în una din părţile, oricât de impunătoare, ale reliefului său. Exploratorul trebuie să-şi ia menirea în serios, de a măsura, pas cu pas, ceea ce i se destăinuie. Cartea aceasta e un fel de cine-vérité. Operatorul se străduieşte să prindă în obiectivul său cât mai mult şi cât mai exact din obiectul pe care şi l-a propus să-l reproducă. Obiectul fiind însă enorm, de necuprins, cel care-i dă târcoale pentru a-l vedea şi fixa cât mai bine, va trebui să accepte – în speranţa evidenţierii esenţialului – atât selecţia, cât şi montajul. Cu alte cuvinte, operatorul îşi va asuma şi îndatoriri de regizor, reproducătorul – pe acelea de producător, alcătuitorul – pe acelea de autor. Căci orice mărturisire par lui-même (serie binecunoscută în lume) mai dă seama şi asupra mărturisitorului secund, asupra celui care alege, filtrează, montează, comentează personalitatea înfăţişată, viaţa şi opera ei. Autorul se conformează, totuşi, exerciţiului său voit de umilinţă, pe care îl parcurge (de ce n-ar recunoaşte-o?) cu voluptate. El i se subordonează mereu lui Tolstoi, faptelor vieţii şi scrierilor lui; parcurge smerit, an cu an, capitol după capitol, povestirile şi romanele, articolele şi tratatele sale, le urmăreşte literele spre a le pătrunde spiritul. În literatură, spiritul se întrupează în litere şi numai exacta lor reproducere asigură înţelegerea lui corectă. / Ion Ianoș
Acest produs nu este vândut de qb.ro. Prețul și stocul nu sunt actualizate în timp real. Detalii cu caracter informativ. Pentru cele mai noi informații despre acest produs vizitați site-ul vânzătorului.Hamacul poate fi un companion de relaxare perfect într-o zi de vară. Indiferent dacă dorești să te relaxezi în propria ta curte sau să te odihneș...
Citește mai multBicicleta este un element esențial în dezvoltarea copilului. Nu numai că stimulează abilitățile motorii și percepția spațială, dar contribuie la o star...
Citește mai multCuptorul cu microunde este un electrocasnic esențial într-o bucătărie modernă. Acesta economisește timp și energie și permite gătirea sau încălzi...
Citește mai mult